Cântecul mării

Il cunosteam pe Oleg Serebrian ca universitar, ca politician si diplomat. Am apreciat calitatea rigorii si viziunea lucrarilor sale de geopolitica. Cu romanul Cantecul marii, am placerea sa descopar un romancier. Un scriitor.

Cantecul marii, acest roman cu aer de tangou, ne prezinta pe fundalul evenimentelor din 1944 istoria dragostei palpitante si incordate dintre Marta si Filip Skawronski. Este si o maniera de a scoate in evidenta o tragedie istorica, cea de la finele celui de-al Doilea Razboi Mondial in Bucovina, la venirea trupelor sovietice. Cele doua registre – istorie si intimitate – se amesteca si se intersecteaza intr-o ambianta de tandrete miscatoare, de tristete si de frica, in timp ce bombardamentele devin tot mai frecvente, iar profilul avansarii rusesti apare tot mai evident.

Cuplul? Cladit pe o mezalianta intre o Marta poliglota, cultivata, dintr-o familie bogata si un Filip, care nu e deloc un tip spectacular. Un fel de eroare a destinului, care conduce inevitabil la o seceta emotionala intre aceste doua fiinte, parintii micutei Iuliana. Prezenta copilului, prin intermitente, in cateva scene din roman, ne aduce niste sclipiri de delicata gingasie.

Acest cuplu mai inseamna istoriile si memoriile familiilor din care provin, calatorii prin nametii iernii anului 1944 la parintii lui Filip, la tara. In jur mai sunt prietenii, numeroase relatii, personaje cu vieti ce cresc si se intrepatrund prin toate colturile unei Europe Centrale deschise si pe care amenintarile acelui 1944 ii arunca in nostalgie. Portretul doamnei Filigger, ex-actrita a Teatrului national din Cernauti si a unei foste cantarete ce avuse o legatura cu un ofiter din Istria sunt incantatoare. Cu acest cortegiu de personaje ce evolueaza in Cernauti, „Mica Viena de pe Prut”, Oleg Serebrian ne transfera pe cararile universului antebelic… Un univers deschis, acum amenintat, in care toate originile si identitatile ajung la momentul redefinirii: Marta, care-i partial nemtoaica, dadaca Iulianei, care e partial evreica… Ceea ce fusese o binecuvantata pluralitate se retracteaza, simtind aievea cum se instaleaza o vreme a fracturilor si urii.

Pericolul se profileaza in etape succesive, cea a rumorilor mai intai: rusii ii vor deporta pe toti cei care au colaborat cu vechea administratie. Cea a realitatii mai apoi: ce-i de facut? Sa plece, sa ramana, sa astepte. In curand plecarea se decide, asta generand scene ale unui adevar dificil. Desi puse pe plecare, personajele raman legate de loc, discutand cu ardoare perspectivele zilei de maine – care va fi viitorul Bucovinei? dar al Romaniei? – si traind cu intensitate despartirile de pe chei… Se mai inscriu in aceste timpuri de inchietudine la Cernauti si ravasele, corespondenta cu cei care-si decisesera mai devreme plecarea: Filip e in legatura epistolara cu fratele sau, Vlad, care-l sfatuieste sa aleaga exilul.

Tema plecarii, retragerii, e urmarita cu multa forta, intr-un registru realist, chiar si cand sunt evocate lucrurile care trebuie abandonate, o imagine de decompozitie si cesiune.

Romanul unei iubiri in berna, al vremurilor de razboi, Cantecul marii mai e si-un roman sonor, muzical: simtim pretutindeni prezenta tangoului omonim, interpretat la balul unde aveau sa se cunoasca Filip si Marta, mai e Lale Andersen, la radio, chiar in momentul in care avioanele sovietice survoleaza orasul, apoi si sunetele tirurilor de artilerie care se apropie si invadeaza eterul. Adancirea in Cantecul marii nu lasa indiferent, iar scenele evocate bantuie multa vreme imaginatia cititorului…

- Catherine Durandin