Deși de la bunul început sfârșitul era unul deschis am trăit acele clipe de tristețe în momentele despărțirii lui Tudor și Micaelei scăpând agale câte-o lacrimă. Nici într-un moment nu m-am îndoit în fidelitatea Micaelei deși situația era destul de aprigă. Nu l-am putut înțelege pe Tudor și necesitatea lui în durerea cuiva, știu că există persoane asemenea lui fiind dependent de sentimentele cuiva și de lauda, aprobarea cuiva. Până la urmă se constată că el e deosebit ci nu ciudat însă după părerea mea e chiar invers. Deducem deja că el conștient a adus-o pe Micaela la sinucidere parcă fiind unica cale de a fi împreună e pe lumea cealaltă. Am numărat destule pretenții, însă totuși cartea prezintă o iubire pură , arzătoare și distrugătoare sau cum a spus Micaela iubire neagră.